Croația mai înseamnă și... Zagreb


Zagreb-ul este un oraș drăguț care cu siguranță merită o zi de vacanță, măcar. Multă lume chiar vă va spune ca nu ai ce face la Zagreb mai mult de o zi, că poți vedea tot, că îl epuizezi. Desigur, eu nu cred asta, căci asta e în funcție de felul fiecăruia… Cert este că o vacanță în Croația poate începe de aici.


Din păcate eu nu prea am mers cu temele făcute pentru Zagreb și din acest motiv am ratat exact ce am vrut să vizitez. Căci trebuie să știți câteva lucruri despre Zagreb, dintre care cel mai important că se află pe două nivele și nu are toate obiectivele de interes major într-un singur loc. Avem așadar orașul de jos (Donji Grad) și orașul de sus (Gornji Grad), cumva cam ca și Bergamo, doar că nu atât de italian. Noi am reușit să vedem doar Orașul de jos, n-am mai luat funicularul până sus și nici m-am mai avut timp de treptele care mă puteau duce la emblema Zagreb-ului, adică Biserica Sf. Marcu, o biserică celebră pentru acoperișul ei mozaicat. Oricum Piața cu același nume deschide panorame superbe asupra capitalei croate.

Deși ni s-a mai spus că nu e o problemă cu parcarea și aglomerația în Zagreb în luna august, căci TOATĂ LUMEA e la mare, capitala Croației nu a fost sub nicio formă un oraș părăsit. Nu, nu erau doar turiști, deși erau ȘI turiști în drum spre mare, care poate mai opresc în Zagreb să-și facă aprovizionarea. I-am luat pulsul cum se spune și am descoperit un oraș ce vibra de tinerețe și de bun simț. 

Piața centrală edin Zagreb, se numește Trg Josipa Jelacica. Este chiar Piața centrală din Zagreb și nu aveam cum să o ratăm cu toată graba. Este imensă, poate ceva mai mare ca cea din Montpellier. Oricum parcasem la un sfert de oră de ea, străbătând o stradă lungă și foarte frumoasă, plină cu magazine mai mult sau mai puțin celebre, dar străbătută de cel mai bun mijloc de transport pentru turiștii din Zagreb: tramvaiul. Artera asta, Ilica, este bineînțeles și locul preferat pentru shopping în Zagreb. Cam pe la mijlocul ei, pe partea stângă cum te îndrepți spre Piață se poate vedea funicularul istoric cu care urci (dacă ai timp) în Orașul de Sus.

Din Trg Josipa Jelacica, ajungi în cel mai colorat și aglomerat loc din Zagreb, Piața de fructe, legume și flori a capitalei croate. Piața Dolac, care mie mi-a adus aminte de Campo dei Fiori din Roma, doar că asta era ceva mai mare și normal, nu era la Roma. Oricum am rămas plăcut surprinsă de această piață cu zecile ei de culori și mirosuri specifice.

Pot spune că am văzut Zagreb-ul pe jumătate, în condițiile în care n-aveam nicio pretenție de a-l vedea pe de-a-ntregul. Noroc că am mers mai departe în descoperirea Croației.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Instagram