Revelion în România: Sibiu!

Sibiul e un oraș de care te poți îndrăgosti iremediabil de la prima vedere.  Este suficient de mare încât să nu te plictisești și destul de mic încât să îți poată intra la suflet tot, deodată. Are ceva special! Sibiul e bine organizat, bine condus, bine educat, plutește ceva în aerul de acolo, ceva ce nu e românesc, ceva ce nu poate fi trecut cu vederea, ceva al lui, care îl face să răsară între alte orașe din țară. Eu zic că s-ar putea să fie cel mai frumos oraș din România, așa că întreb direct: ce ai zice de un Revelion la Sibiu?


Destul de greu pot spune de ce să mergi la Sibiu, ca să te conving pe loc, dar în același timp îmi vin în minte motive cu viteza luminii pentru a iubi acest loc, căci orașul este cu adevărat frumos și fabulos. Odată când am fost la Sibiu (deja am pierdut șirul) am auzit asta: „Știi de ce îmi place mie în Ardeal? Pentru că aici te îmbolnăvești de liniște!”și mi s-a părut excepțional, mi-am notat undeva să nu uit, dar nu e nevoie să recitesc căci n-am uitat deloc :) Nu sunt dezamăgită să locuiesc la Cluj, Clujul are farmecul său, dar Sibiul are ceva în plus, ceva ce-l face să pară mai „vestic”, mai de la ei, mai puțin de la noi. Sunt sașii „vinovați” pentru asta? Nu știu! Dar nu mai contează cine și de ce face ca Sibiul să fie așa de apreciat, important e că este. Oameni din toate colțurile lumii vin să-l viziteze. Am văzut la Sibiu într-o singură zi, mai mulți turiști străini decât văd la Cluj într-un an. E un oraș „atât” de turistic, dar nicidecum supraevaluat! Nu se poate să nu treci să-l vezi, măcar un ceas, măcar o zi, măcar odată.

Câteva motive să ajungem la Sibiu, la care se pot adăuga multe altele în timp, în timp ce ajungem să cunoaștem acest loc:

  • Străinii iubesc Sibiul. Grupuri întregi am văzut pe centru. Vizitează!
  • Turismul e în floare, se întâmplă ceva cu adevărat benefic dincolo se „hai să promovăm România”, e ceva local, al lor și funcționează. Perfect.
  • Centrul arată ca în tablouri și atmosfera este pe măsură.
  • Un italian mi-a spus că la Sibiul se găsește acel „dolce far niente” pe care l-a căutat și în alte orașe din România și nu l-a găsit. I-am dat dreptate.
  • Sibiul are exact mărimea potrivită pentru un oraș în care să locuiești.
  • Este un oraș în care a alege să locuiești nu e o alegere bazată pe „aici am venit la facultate” sau „îmi trebuia neapărat un oraș mai mare în care să mă desfășor”.
  • Aici poți veni să locuiești dintr-un singur motiv: este frumos!
  • Viața culturală este efervescentă.
  • Semne de toleranță foarte mare peste tot. Feeling so good!
  • Climă bună. Nu mori de cald, nu te plângi de frig.
  • În zilele senine vezi până în vărf de Făgăraș.
  • Îmbinare perfectă între Piața Mare și Piața Mică.
  • Poți face glume pe Podul Minciunilor.
  • Muzeul de locomotive cu abur.
  • Singurul oraș din România cu 3 stele Michelin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Instagram