Și acum îmi amintesc de mine pentru prima dată pe pământ francez. Eram în autobuzul care mă transporta de la aeroportul Beauvais în capitala Franței. Autobuzul acela făcea mult pe drum, mai mult decât m-am așteptat eu, mergeam și înaintam pe o ploaie măruntă de octombrie și încercam să reperez tot ce vedeam... La un moment dat am zărit clădirile înalte din La Defence, era imposibil să le ratezi chiar și de pe autostradă, dar nu acela era
Parisul la care visasem din copilărie, era cu totul altceva... și atunci am zărit Turnul, vârful lui... și am știut că mă voi întoarce, că mă voi afla lângă el, că voi urca și visul mi se va împlini.
Mă întreb dacă în ziua de azi, mai există posibilitatea viselor de acest gen? Și asta pentru că totul este acum atât de accesibil. La mine atunci începuse o poveste frumoasă cu Franța, urma să rămân o vreme și urma să îmi trăiesc pe cât posibil visul, dar visul nu se referea la o țară ci la "a descoperi", verbul care în timp s-a dovedit a fi sinonim cu a iubi, dar asta e altă poveste...
Postări
