Poveste despre cum Verona nu este doar "Romeo și Julieta"

Țin minte de parcă ar fi fost ieri. Am simțit că zburăm spre Verona, eram pentru prima oară într-un tren de mare viteză și mă frapa viteza lui aproape la fel de mult ca și felul în care arăta acel tren, eu obișnuită cu trenurile din România (mare, mare diferență). Ajungem în Verona, despre care citisem câte ceva înainte, dar cum eram la începuturile mele în ale călătoriei și nici nu știam sigur programul pe zile, să vă spun drept, nu mi se părea că aș fi avut temele făcute. Am coborât în gară și am văzut niște biciclete ce păreau că se pot închiria și m-am gândit că vom vedea mai rapid orașul pe două roți. Din gară ni s-a spus că bicicltele sunt gratis câteva ore, dacă lăsăm un buletin garanție și ne întoarcem cu ele în gara la ora stabilită.

Le-am luat în primire și am pornit la drum. Intuitiv, ne-am îndreptat chiar spre centru, vedeam semne cu Arena și ne gândeam că ne îndreptăm în direcția bună. În mai puțin de 15 minute de pedalare am ajuns lângă splendida Arenă romană, simbolul de drept al orașului. Aici am parcat și am plecat în plimbare pe centru. Întâi am intrat la Arena ce pe drept un Colosseum mai mititel, de fapt a treia arenă romană ca mărime din lume.

După ce am vizitat Arena ne-am îndreptat spre Piazza del Erbe, cea mai cunoscută piață din Verona și ne-am oprit puțin și acasă pe la Julieta, sub al cărei balcon am descoperit că Verona nu este chiar așa de puțin aglomerată pe cum crezusem de dimineață. Aici  a fost cred, momentul cel mai nostim al călătoriei, căci toată lumea mângăia de zor sânul Julietei reprezentate în bronz, cică să ai noroc în dragoste 🙂 Dar, cum ea nu prea a avut și cum Romeo și Julieta sunt doar niște personaje nu și niște oameni care au existat cândva, găsesc totuși acest loc din Verona, unul supraevaluat.

Chiar pe mal de Adige, se află Castelvecchio, o constricție impresionantă, dar totuși modestă. Podul de intrare în castel traversează Adige, iar cărămida roșiatică contrastează puternic cu apele maronii și învolburate ale râului ce își duce veacul traversând Verona. Aici este și locația Muzeului Catelvecchio, la care noi nu am mai intrat, pentru că în continuare am preferat să ne plimbăm fără țintă prin oraș, să admirăm din depărtare frumoasele catedrale care păreau că împânzesc orașul și atunci când ne-au lăsat picioarele, ne-am întos la gară.

Acum cred că aș vedea mult mai ușor și mai relaxat Verona. Cred că un circuit în Italia mi s-ar potrivi mai bine. Drept este că acum știu mai multe despre țara asta ce mi-a intrat la suflet între timp și că dorința de descoperire este cu mult mai mare. Totuși, cred că am reținut esențialul despre Verona, că deși a făcut-o celebră o poveste ea este și va fi cu mult mai mult decât atât.