3 castele pe care trebuie să le vezi pe Valea Loirei


Valea Loarei, înscrisă în anul 2000 pe lista locurilor din patrimoniul mondial UNESCO, desemnează partea situată între localitățile Sully-sur-Loire și Saint-Florent-le-Vieil. Valea Loarei constituie un loc excepțional datorită diversității biologice, dar și pentru bogăția istorică și mai ales culturală, parcuri, orașe și desigur celebrele castele, pe care le vizitează toată lumea în cadrul circuitelor culturale.


Frumusețea deosebită a acestei regiuni i-a determinat pe regii Franței să o aleagă ca locatie pentru numeroasele castele de agrement, majoritatea construite în secolele al XV-lea și al XVI-lea. Epoca sa de aur coincide cu domnia lui Francisc I, care a angajat constructori renascentiști italieni pentru a-i amenaja domeniile, drept pentru care emblema sa, o salamandră, se regăsește în majoritatea castelelor de pe Loara. Valea Loarei este una dintre cele mai romantice regiuni de pe glob și are arhitectura medievală cea mai interesantă. Deși castelele au devenit fastuoase palate-conac, ele și-au păstrat intact aspectul de fortificație. 

Este foarte greu să afli numărul exact al castelelor din Franța. În Valea Loarei, există în jur de 50, 60 de astfel de reședințe medievale, dar conceptul de “castel” este atât de interpretabil, încât numarul lor se poate dubla sau chiar tripla în funcție de criteriile aplicate în selecție. Un lucru este evident: Franța, această țară a castelelor, fie ele regale, princiare, nobiliare sau militare, are cea mai mare concentrație de astfel de clădiri din întreaga lume. Cu toate acestea vă recomand măcar trei castele pe care musai să le "bifăm" pe aveastă vale vestită...

Castelul Chambord, cel mai mare de pe valea Loarei, a fost construit în inima celui mai mare parc forestier închis din Europa. A fost construit din ordinul regelui Francisc I între anii 1519 și 1547. Are 365 de camere, dar pe lângă camere, castelul mai are o bucătărie, o capelă și o sală de teatru. Lângă castel sunt grajdurile și grădina. Scara principală a fost proiectată de Leonardo da Vinci și este dublu spiralată. În prezent castelul este în proprietatea statului francez și este muzeu.

Castelul Blois este situat pe Valea Loarei mai precis pe malul drept al fluviului în orașul Blois. El a fost reședința nobililor din casele de Valois și Orléans. În timpul Revoluției franceze a fost jefuit și distrus. Din anul 1845 a fost restaurat în mare parte, devenind model pentru celelalte castele de pe valea Loarei, ca de exemplu castelele Azay-le-Rideau, Chenonceau și Amboise. În prezent castelul este muzeu.

Castelul Amboise este situat in orașul Amboise, la confluența râurilor Loara si Masse. Platoul înalt care domină centrul Văii Loarei era un însemnat loc strategic încă din perioada galo-romană. Astăzi castelul Amboise este proprietatea orașului și este clasat Monument Istoric din anul 1845.

Sigur, lista de castele este lungă și puteți să alegeți să vizitați oricare din ele, sau de ce nu... pe toate?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Instagram