Ce să vezi într-o zi la Belgrad


Belgrad este capitala și cel mai mare oraș al Serbiei, situat la confluența dintre râul Sava și fluviul Dunărea acolo unde Câmpia Panonică întâlnește Balcanii. Cu o populație de aproape 2 milioane de locuitori, Belgradul este cel mai mare oraș de pe teritoriul fostei Iugoslavii, al treilea de pe Dunăre, după Budapesta și Viena și al patrulea din sud-estul Europei, după Istanbul, Atena și București. O capitală accesibilă, în care am ajuns de două ori, dar în care aș mai merge de nenumărate ori dacă ar fi posibil. Azi încerc să vă spun pe scurt ce puteți face într-un day trip la Belgrad.

Orașul are 4 obiective majore de vizitat: Fortăreața și Parcul Kalemegdan, Principala arteră comercială a capitaei sârbe: Knez Mihailova, Catedrala Sfântul Sava, zice-se cea mai mare catedrală ortodoxă din Europa și poate locul cel mai boem din Belgrad, un fel de Montmartre balcanic: strada Skadarlija. Toate pot fi văzute într-o singură zi dacă ai picioare bune. 

Fortăreața/Parcul Kalemegdan este un loc minunat de belvedere asupra Belgradului, de neratat dacă doriți să vedeți locul în care se întâlnesc Sava și Dunărea, în plus, vara, parcul poate fi adevărată mană cerească. Dacă aveți timp și de muzee, Fortăreața găzduiește câteva, intrarea la expoziții se plătește, dar atât Fortăreața cât și Parcul se pot vizita gratuit.

Knez Mihailova, această stradă luxoasă, principala stradă pietonală din oraș, plină de magazinele marilor branduri, dar și branduri locale, mi-a adus aminte de Parizska din Praga Poate aici la Belgrad strada este mai lată, dar păstrează cam același calapod, clădiri cu o arhitectură fantastică, prețuri măricele și lume multă. 

Catedrala Sfântul Sava nu m-a impresionat cu mai nimic și bănuiesc că deși se autoproclamă cea mai cea din Europa nu le-a luat în considerare pe cele din Rusia (așa cred și n-am mai cercetat, după cum se și cuvine, nu?). Oricum trebuie văzută, din exterior pare a fi terminată.

Piesa de rezistență a Belgradului zic eu că este Skadarlija, o stradă vintage, aflată desigur în Stari Grad (Orașul vechi) și oricum ai privi-o, pare cel mai boem colțișor din Balcani. Nu zic doar eu, că aduce cam cu orice stradă prin Montmartre ci cam toți cei care au văzut-o. 

Ați mai fost la Belgrad? Și dacă da, ce ați mai recomanda să fie vizitat la prima vizită? ;)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Instagram