Cum vizităm orașele lumii în această perioadă de stat acasă


Cunoaşteţi probabil fascinaţia lui Woody Allen pentru diverse oraşe din lume, pe care le-a ales ca scene naturale pentru unele din filmele sale, căci alături de fascinaţia pentru actriţe frumoase (vedeţi actriţele pe care le-a distribuit în multe din filmele sale: Diane Keaton, Meryl Streep, Penelope Cruz, Scarlett Johansson) iubirea pentru oraşe splendide a contribuit mult la succesul filmelor marca Woody Allen. Şi ce îmi place maxim este că, de exemplu, dacă o vezi pe superba Penelope Cruz într-o scenă de film la… Roma/Paris/Barcelona, având o replică spumoasă şi destul de comică, fără să fi ştiut dinainte, clar îţi vei spune: “filmul ăsta e un Woddy Allen!”.


Dar să le iau pe rând. Match Point, foarte fain film, cu doi actori chiar frumoşi Scarlett Johansson şi Jonathan Rhys Meyers. Filmul este pus în scenă la Londra, cadrele sunt multe şi deosebite, iar acţiunea acaparantă, aici mi-am dat seama că Londra este de fapt unul din personajele filmului. Mai apoi Woody va filma şi Scoop, tot cu Scarlett Johansson la Londra fără să mai exploateze orașul chiar aşa, însă fascinația rămâne. 

După cum îi spune şi titlul Vicky Cristina Barcelona este filmat în oraşul lui Gaudi, şi pe cât de sublim e filmul pe atât de mult apare şi Barcelona în prin prim plan. Alt film cu Scarlett Johansson şi Peneleope Cruz, dar şi cu Javier Bardem. Zic că merită văzut cât mai curând dacă nu l-aţi văzut până acum.

Midnight in Paris e filmul meu preferat dintre cele de care vă povestesc aici, Parisul nu l-am văzut mai frumos în niciun alt film. Am stat cu respiraţia tăiată până la final. Povestea este unică şi imposibil să nu te atingă, dacă măcar o dată ai fost la Paris, sau dacă măcar o dată ai visat cum ar fi să ajungi acolo, filmul ăsta te va cuceri. A! se vede de la o poştă cât de cucerit a fost însuşi regizorul de acest oraş, maniera în care l-a tratat, l-a trădat fără doar şi poate.

La To Rome with Love am râs cel mai mult, mai mult decât la orice alt film al lui Woody. Povestea este delicioasă, iar dragostea lui Woody pentru Roma răzbate şi aici. Woody e genial, iar Roma mai frumoasă ca niciodată.

Însă pentru prima oară fascinaţia lui Woody s-a răsfrâns asupra New York-ului şi îl evocă cum poate mai bine într-un clasic Woody, Manhattan cu Meryl Streep şi Diane Keaton. De altfel criticii îl dau ca unul dintre cele ma bune filme ale sale.

Deci, prin intermediul acestor filme, în care oraș mergem prima oară? :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Instagram